De ce să alegi cariera IT?

De ce sa alegi cariera IT?

Care sunt așteptările tale de la un job? Să îți placă ceea ce faci? Să ai un salariu bun? Să poți schimba ceva?

Pentru mulți, munca în IT realizează toate aceste așteptări și chiar mai mult. Dacă doar faci planuri de viitor sau te gândești să-ți schimbi profesia, iată câteva motive pentru care sfera IT poate fi cariera ta ideală:

Salarii mai mari

Domeniul IT propune remunerări mai ridicate decât alte domenii. Salariul tău poate crește pe măsură ce continui să-ți perfecționezi abilitățile și să înveți ceva nou pe parcursul carierei tale.

Potrivit Biroului Național de Statistică salariul mediu în Republica Moldova în 2019 este 6923 lei pe lună. Însă angajații din sfera IT au un venit mediu de 15455 lei pe lună.

Costuri educaționale mici

Spre deosebire de alte domenii bine plătite, în IT nu este obligatoriu să deții o diplomă de studii universitare. Așa companii giganți ca Google și Apple nu mai cer diplome universitare pentru angajare.

Cursurile specializate, cursurile online, obținerea de experiență prin stagii și completarea certificărilor profesionale sunt alternative de succes pe care mulți le-au folosit pentru a se lansa în IT. În calitate de profesionist în domeniul IT, poți dezvolta o carieră prosperă fără a investi într-un masterat sau doctorat.

Diversitatea sferelor de aplicare

Specialiștii IT sunt necesari în fiecare industrie – inclusiv vânzări, design, asigurări, servicii bancare, energie și servicii medicale. În esență, IT oferă infrastructura și instrumentele de care fiecare organizație are nevoie pentru a opera și crește.

Diversitatea de job-uri

În ultimii ani, au apărut o mulțime de specialități noi: experți SEO, designeri de aplicații mobile, developeri iOS, animatori 3D, specialiști SMM, analiști ai securității informaționale, designeri UI/UX ș.a. Următorii douăzeci de ani vor da naștere unor noi oportunități și unor altor cariere. Datorită complexității domeniului, poți să ocupi o poziție care nici nu a existat atunci când ai fost angajat.

Posibilitatea de a lucra de oriunde

Dacă ești în IT ai o libertate de mișcare mai mare. Poți lucra de oriunde, atât timp cât ai conexiune la internet și un laptop. Fie că alegi să lucrezi pentru corporații sau să devii un freelancer independent, poți face asta în orice parte a lumii.

Școala Frontend Development

Devino Frontend Developer în doar 4 luni

Scrie singur codul unui site web

Înscrie-te acum

Cum lucrează Google?

 

“Bunele, cum trăiai fără Google? Cum cautai dacă aveai nevoie de ceva?” – întrebarea poate fi tot mai firească, în special, pentru generația în creștere. Motoarele de căutare au devenit parte din viața noastră de zi cu zi. Posibil că am ajuns la un punct să depindem de motoarele de căutare pentru aproape orice facem. Le utilizam și ca instrumente de căutare și la cumpărături, și în afaceri, și distracții, și  studii, și chiar când nu mai știm ce vrem. Ca și cum motoarele de căutare și în special Google, are răspunsuri la toate întrebările noastre.

cum-lucreaza-google

Utilizarea lor a intrat și s-a stabilit în viata noastră cotidiana cu toată comoditatea sa și amplitudinea de căutare în toată lumea, pe orice domeniu și în fiecare domeniu în parte găsim resurse imense, aproape nelimitate. De fiecare dată când dai un search într-un motor de căutare, acesta generează o serie de rezultate.

 

Faimosul Google este capabil să gestioneze peste 2 trilioane de căutări per an. Este o cifră imensă. Raportat la cele peste 20 de miliarde de site-uri existente la moment, volumul de informație depășește cu siguranță capacitatea umană de control.

 

Cum lucrează un motor de căutare?

 

Dar ce sunt aceste motoare de căutare, cum ele lucrează, cum aduna și stochează informațiile? De ce anume aceste rezultate și cum a decis Google, de exemplu, că tocmai de asta ai nevoie? Cum afișează Google în câteva secunde atâtea informații și după ce criterii  organizează consecutivitatea lor?

 

Astea ar interesa orice persoana curioasa, în special dacă ești profesionist în domeniu fie developer, web designer, proprietar de afacere sau  specialist în marketing digital ar trebui sa cunoști cum funcționează motoarele de căutare.

De ce este nevoie de a cunoaște acestea?

 

O înțelegere clara a acestor procese din interiorul unui asemenea motor de căutare ne-ar ajuta să ne dezvoltăm afacerea și să cream site-uri care ar fi atât “apreciate” de  Google și afișate în topul căutărilor, cât și citite cu interes de utilizatori. Iar primele trei poziții de căutare sun cele mai des accesate. Respectiv, afișarea în primele poziții a site-ului unei companii duce la mărirea numărului de clienți potențiali, ceia ce influențează la creșterea volumului de vânzări.

 

Motoarele de căutare reprezintă niște programe foarte complexe. Înainte să faci click la căutare, acestea trec prin câteva importante faze de pregătire: trebuie să caute informația, să înțeleagă conținutul acesteia și apoi să o organizeze pentru a putea fi folosită de internați.

 

Trei etape principale

 

Prima etapă este procesul de explorare a informației, iar a doua etapă este organizarea  informației care poate fi folosita folosita pentru căutare, iar a treia este aranjarea informației conform indexării. Aceste faze sunt cunoscute ca: Crawling, Indexare  și Ranking.

Crawling

În partea de Crawling motorul de căutare accesează paginile unui site. Pentru acest lucru există așa numiții webcrawlers sau „păianjenii motoarelor de căutare” după cum mai sunt cunoscuți – programe mai mici responsabile de căutarea informațiilor.  

Ce fac ei mai exact? Scanează toate serverele și site-urile găzduite de acestea. Vizitează fiecare site, fiecare pagină și înțelege conținutul acestora. Totodată, au grijă să verifice fiecare hyperlink și așa ajung să descopere noi și noi pagini web. Ei mai înregistrează fiecare modificare a unui website, dacă au fost adăugate pagini noi sau șterse altele.

De ce este important să înțelegem Crawling?

Tocmai pentru că cele 130 de trilioane de pagini individuale (estimate) care există pe internet trebuie să fie „scanate” de acești mici căutători, iar dacă site-ul nu este optimizat în mod corect, aceștia nu vor putea înțelege informația și, respectiv, nu va apărea în rezultatele căutărilor. Vor merge într-o zonă obscură a internetului.

 

Indexarea

Tot acest volum de informație trebuie să fie organizat, sortat și stocat pentru a putea fi procesat de algoritmi motoarelor de căutare. Acest întreg proces este numit Indexing sau Indexare.

Totuși nu toată informația este stocată de motoarele de căutare, ci doar date despre când a fost creat site-ul, titlul și descrierea paginilor, tipul conținutului, link-uri asociate și alți parametri necesari pentru algoritmii motoarelor de căutare. Este ca și indexul unei cărți.

Procesul Indexing este important dintr-un motiv foarte simplu: dacă site-ul nu este indexat, nu va apărea în nici o căutare pe web. Cu cât mai multe pagini vor fi indexate, cu atât există mai multe șanse ca site-ul să fie listat în rezultatele căutărilor.

Nu este un secret că pentru o mărire a volumului de trafic, un website nu trebuie doar să fie listat în una din paginile Google, ci să apară în primele poziții. Pentru aceasta trebuie să știi să optimizezi website-ul utilizând așa numitul SEO, de la Search Engine Optimization. SEO reprezintă o optimizare a motoarelor de căutare cu scopul de a crește traficul calitativ al unui site. (Aici să fie link spre următorul articol despre ce reprezintă SEO și cum poate fi utilizat)

Cum să afli câte pagini sunt indexate de către Google?

Sunt două căi e a afla.

Deschide Google și formulează site: urmat de numele domeniului tău. În așa fel vei afla câte pagini ale acestui domeniu sunt indexate de Google.

Exemplu: site:cursuri-it.md

Cea de-a doua cale este de a crea o consolă de căutare Google, care este gratuită, și să adaugi site-ul tău. Poți vedea paginile valabile și indexate.

Ultima fază este Ranking.

Și anume poziționarea rezultatelor generate de Google în așa numita SERP (Search Engine Results Page) – adică pagina de rezultate a Google.

În această fază paginile sunt ordonate conform algoritmului Google, pentru a le afișa în pagina cu rezultate. Acest lucru este obținut prin utilizarea algoritmilor de căutare ale ranking. În termeni mai simpli, la această etapă, anumite programe mai mici, care se conduc după o serie de reguli, analizează ceea ce a dat la căutare userul și ce informație să-i afișeze. Însă, toate aceste reguli și decizii ale motorului de căutare sunt bazate pe câte pagini sunt indexate.

Cum funcționează algoritmii motoarelor de căutare?

În ultimii ani acești algoritmi au evoluat foarte mult și au devenit foarte complexe. Dacă inițial era foarte simplu ca Google să genereze un răspuns pentru cuvintele cheie căutate de user, acum nu mai este cazul. Algoritmul ranking al Google ține cont de peste 255 de reguli înainte de a face o decizie și nimeni nu știe cu precizie ce fel de reguli sunt acestea.

Fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, au fost cei care au creat algoritmul original. Însă lucrurile au evoluat, iar acum soft-urile sunt responsabile de luarea unor decizii, pe baza unor parametri care depășesc limitele conținutului găsit pe o pagină web.

Pentru a fi mai simplu de înțeles, aici explicăm procesul de lucru al Ranking.

Pasul 1: Analizează conținutul dat la căutare de user

Primul pas pe care îl face un motor de căutare este să înțeleagă ce tip e informație are nevoie userul. Aici, algoritmii ”segreghează” conținutul în mai multe cuvinte cheie, pentru a-i fi mai ușor să perceapă. De exemplu, dacă vei da la căutare ”cum se face un tort de ciocolată” atunci motorul de căutare înțelege de la cuvintele „cum se face” că ai nevoie anume de rețeta unui tort de ciocolată și îți va genera site-uri specializate în bucate și rețete.

 

Dacă vei da la căutare „cumpăr calculator…” Google, de exemplu, va ști din cuvintele cumpăr și calculator că vrei să cumperi ceva și va afișa ca rezultate magazine online și site-ul de unde poți cumpăra calculatoare.

Mai mult, motoarele de căutare pot să corecteze greșeli și să facă și asociații între cuvinte. De exemplu, dacă vei căuta „cum se schimbă un bec” atunci Google va înțelege că este același lucru cu „cum se înlocuiește un bec”.

Motoarele pot înțelege și forma de plural a cuvintelor, să corecteze greșelile gramaticale și să perceapă sensul cuvintelor prin Voice Search.

Pasul 2: A găsi paginile potrivite

În faza a doua motorul de căutare analizează indexul și decide care pagină va reprezenta cel mai bun răspuns pentru conținutul căutat.

Această etapă este foarte importantă atât pentru motoarele de căutare cât și pentru deținătorii de website-uri. Google vrea să ofere cele mai bune răspunsuri în cel mai rapid mod pentru a-i satisface așteptările userului, iar proprietarii website-urilor vor ca anume paginile lor să fie afișate de Google pentru a-și mări traficul.

La această etapă o bună optimizare SEO ar putea influența decizia algoritmilor de căutare.

Pentru a avea o idee mai clară despre cum are loc această „potrivire”, acești factori sunt cei mai importanți:

Titlul și relevanța conținutului – cât de relevant este titlul și conținutul paginii cu ceea ce caută userul.

Tipul conținutului – dacă userul dă la căutare imagini, rezultatele afișate vor fi sub formă de imagini și nu text.

Calitatea conținutului – conținutul trebuie să fie informativ, folositor și echidistant.

Calitatea website-ului – Google nu va afișa în rezultate pagini care nu corespund standardelor sale de calitate.

Data publicării – pentru căutările legate de știri, Google va încerca să afișeze cele mai recente rezultate, fiind astfel luată în calcul data publicării.

Popularitatea paginii – Acest lucru nu are legătură cu traficul unui site, ci despre cum alte website-uri îl percep.

O pagină care are mai multe referințe din partea altor website-uri este considerată mai populară decât alte pagini care nu au niciun link. Acest proces mai este cunoscut ca Off-page SEO.

Limbajul paginii – userul va primi rezultate în limba în care a dat la căutare.

Viteza paginii web – site-urile care se încarcă mai rapid (2-3 secune) au un mic avantaj față de site-urile care au o viteză de încărcare mai mică.

Tipul device-ului – userii care utilizează telefoanele mobile vor primi rezultate mobile friendly decât cei care utilizează un PC.

Locația – atunci când este dat la căutare informații despre locația în care se află userul, acesta va primi rezultate din aria în care se află.

Acești factori enumerați mai nu sunt decât vârful unui iceberg. După cum am menționat mai sus, Google ia în considerare peste 255 de factori în algoritmii săi de căutare pentru a satisface căutările userului.

De ce este important să știm cum funcționează algoritmii ranking? Pentru ca website-ul să obțină trafic, este necesar ca paginile lui să apară în primele poziții ale Google. Este demonstrat statistic că majoritatea internaților accesează primele 5 rezultate listate (atât în cazul utilizării unui desktop, cât și a unei versiuni mobile). A apărea în pagina 2 sau 3 a Google nu va genera trafic deloc.

Traficul este doar unul din beneficiile SEO. Odată ce ajungi a fi listat în primele poziții ale căutărilor, vor mai exista alte importante beneficii.

A ști cum funcționează un motor de căutare, te va ajuta să ajustezi corect un site web pentru a-i crește traficul calitativ.

În concluzie…

Motoarele de căutare au devenit programe foarte complexe. Dincolo de interfața simplă pe care o au, acestea funcționează după anumite reguli deloc simple.

Întreg procesul începe cu crawling și indexarea. În această fază micii crawlers încearcă să adune cât mai multă informație din toate website-urile care există pe internet. Ei găsesc, procesează, sortează și stochează informația într-un format care va putea fi utilizat de algoritmii motoarelor de căutare să ia cele mai bune decizii și să afișeze cele mai potrivite rezultate.

Este enormă cantitatea de date pe care ei trebuie să o proceseze de aceea procesul este complet automatizat. Intervenția umană se face doar la etapa proiectării regulilor utilizate de algoritmi, însă chiar și acest proces este înlocuit, treptat, de inteligența artificială.

Din moment ce v-au „citit” site-ul cu ușurință, trebuie să fiți sigur că le oferiți semnalele corecte pentru ca algoritmii Google să aleagă anume acest website atunci când un user dă la căutare ceva cu relevanță către conținutul site-ului.

Chiar și obținerea unei mici cote din întreg traficul general al motorului de căutare este suficientă pentru a dezvolta afacerea pe o perioadă de lungă durată.

Informații de contact Verificare Rechizite Bancare

Bd. Ștefan cel Mare 65, of. 618
Chișinău, Republica Moldova
Яндекс.Метрика